Veronica Micle

1850 - S-a născut Veronica Micle, poetă, rămasă în conştiinţa publică mai ales prin marea dragoste pe care i-a inspirat-o lui Eminescu (“Poezii”-1887) (m.03.08.1889).

A publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii.

Eminescu a recunoscut de nenumărate ori în scrisorile și poeziile sale influența deosebită pe care Veronica a avut-o asupra sa. De exemplu, în ciorna scrisorii de condoleanțe la moartea lui Ștefan Micle, el scrie: „viața mea, ciudată și azi și neexplicabilă pentru toți cunoscuții mei, nu are nici un înțeles fără tine”. Sau în poezia Lumea îmi părea o cifră mărturisește că până când a întâlnit-o „n-aveam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc”, pentru ca după aceea „începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult decât lumea”.

O descriere obiectivă a evoluției relației dintre ei se poate obține prin urmărirea cronologică a informațiilor din scrisorile lor și din textele manuscriselor eminesciene. Datarea poeziilor nepublicate și a ciornelor de scrisori este cea din Opere, Editura Academiei.

 Si ura si iubirea

Si ura si iubirea acuma de la tine
Far’ de însemnatate vietii mele-ar fi,
Iubirea ti-am platit-o cu lacrimi si suspine
Si ura-ti neîmpacata cu ce-as mai rasplati.

Dar tu de vrei ca-n urma-ti eu tot sa mai plâng înca
Si vecinic sfâsiata sa vezi inima mea,
De-un chin fara de margini, de o durere-adânca
Cu glas far’ de mânie sa-mi spui ca ma-i uita.

Veronica Micle - Sterge-ti lacrima...

Sterge-ti lacrima din gene, lasa-ti ochii tai senini
Si nici urma sa nu fie c-ai fi plans sau ca suspini.
Zambetul de ironie pe-a ta fata sa se vada,
Pret sa nu pui pe nimica ea si lumea sa te creada.

Nu cata prin duiosie, nimicindu-te pe tine,
Sa`mblanzesti oameni si soarta si s-ajungi la vre un bine ;
Geniul ce domneste-n lume este geniul cel rau
Si decat sa fii victima mai bine sa fii calau

Veronica Micle - Am plecat...

Am plecat far’ de cainta
Si m-am dus fara de dor,
Ca sa uit a ta fiinta,
Ca sa uit al tau amor.

Si plecând m-am dus în lume
Numa-n voia întâmplarii,
Nici cu gând de zile bune,
Nici cu jalea-nstrainarii.

De-am mers mult pe-acea carare
Nu mai stiu de-atâta chin
Caci cu dor si disperare
Îndarat la tine vin.