Hans Seyle, cunoscut ca “parintele conceptului de stress”, defineste stresul ca fiind ansamblul de reactii al organismul fata de actiunea externa a unor agenti cauzali, fizici, chimici, biologici, psihici, constand in modificari morfo- functionale. Atunci cand agentul stresor are o actiune de durata putem vorbi de sindromul general de adaptare care presupune o evolutie stadiala.
Potrivit Webster's Encyclopedic Unabridged Dictionary of the English Language etimologia cuvântului „stres” provine parţial din abrevierea cuvântului englezesc „distres", parţial din cuvântul „estrece” din vechea franceză, ce aveau înţelesurile de „constrângere, suferinţă”, derivate la rândul lor din latinescul „strictus”, participiul trecut a lui „stringere”, cu înţelesul de „a trage (din) greu”.
În anul 1977, Selye, împreună cu Alvin Toffler, a fondat Institutul Internaţional al Stresului. Geneza conceptului de „sindrom general de adaptare”porneşte de la observaţiile lui Selye asupra pacienţilor care sufereau de afecţiuni medicale uşoare, ce manifestau multe simptome similare cu subiecţii care fuseseră supuşi efortului de a răspunde la diferiţi factori stresori. El încearcă să definească stresul, la început, ca fiind o agresiune, apoi ca o reacţie a subiectului la o agresiune, aceasta reprezentând stresorul. Tensiunile care produc stresul fac parte din viaţa cotidiană.
Stresul caracterizează o reacţie psihologică complexă, extrem de intensă şi relativ durabilă a individului confruntat cu noi şi dificile situaţii existenţiale, precum si o reacţie generală a întregului organism, cu participare neuroendocrină – vegetativă şi că el este declanşat atât de agenţii endogeni, cât şi de cei exogeni.
Stresul apare atunci cand organismului nostru reactioneaza la factorii exteriori pe care îi percepem ca fiind agresivi şi care adesea ne induc o stare de alarmă resimţită atât la nivel psihic (încordare, teamă, nervozitate), cât şi fizic (creşterea secreţiei de adrenalină, intensificarea bătăilor inimii, transpiraţie). El nu este propriu-zis o boală, dar în timp poate duce la îmbolnăvire. Tocmai de accea e foarte important sa constientizam factorii de stress si sa luam masurile necesare pentru a-l diminua, eventual a-l elimina din vietile noastre.
Alăturat termenului de stres, Selye introduce şi noţiunea de „boală de adaptare". El recunoaşte că nu există boală a cărei unică şi exclusivă cauză ar fi stresul, dar un stres prea puternic poate determina prăbuşirea mecanismelor de apărare ale organismului. Creştere frecventei bătăilor inimii şi presiunii sangvine datorită stresului prelungit poate duce la îngroşarea arterelor, favorizând astfel apariţia infarctului. O creştere de acid gastric poate provoca o iritaţie a mucoasei stomacului, cauzând ca şi răspuns direct al situaţiilor de stres, ulcerul duodenal sau gastric. Pe lângă aceste efecte mai există şi alte consecinţe ale stresului care
trebuie luate în considerare. Depresiile grave, un rezultat al stresului prelungit,pot duce la dependenta fata de medicamente sau alcool.
Traim in secolul XXI, intr-o lume in permanenta viteza si intr-o continua schimbare, astfel ca din ce in ce mai multe persoane se simt supuse unor tensiuni considerabile la locul de munca, suficient de intense pentru a fi resimtite negativ de cei implicati intr-o organizatie. 
Datorita consecintelor stresului generat de situatiile de munca, in ultimii treizeci de ani, majoritatea cercetarilor s-au orientat cu precadere spre acesta. Initial, stresul ocupational a fost studiat la nivelul managerilor, ulterior studiul a fost extins la acele profesiuni cu solicitari mai intense si cu un grad inalt de risc: piloti, muncitori in industria petroliera si centre nucleare, infirmiere, politisti, profesiuni militare, iar astazi putem spune ca stresul ocupational este prezent in aproape toate domeniile de activitate si toate profesiile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu