Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 3 martie 2012

Ion Iliescu -" Mai draga!"

1930 - S-a născut Ion Iliescu, om politic, preşedinte al României şi al PDSR.
Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenita) este un politician român. A fost președinte ales al Romaniei între anii 1992-1996 și 2000-2004 și președinte al CFSN între 22 decembrie 1989 și 1992. Între 2004 și 2008 a fost senator din partea PSD. În prezent (2010) este președinte de onoare al PSD.
Iliescu este o figură dominantă a politicii românești de după 1989. În timpul mandatelor sale de președinție a început introducerea reformelor politice, sociale și economice postsocialiste, precum și procesul aderării la NATO și finalizarea negocierilor de aderare la UE.

Croatia- Parcul Plitvice





Croatia


În anul 1979 parcul Plitvice a fost preluat pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Reprezintă un sistem carstic format din 16 lacuri, unite între ele de râul Plitvice, şi prin zeci de cascade spectaculoase. Pădurile dese de pin care flanchează sistemul carstic adăpostesc urşi, lupi şi diferite specii de păsări. Cel mai mare lac este lacul Kozjak (navigabil).
      Complexul Plitvice din Croatia reprezinta cea mai mare rezervatie din sud- estul Europei.Este vizitata anual de milioane de turisti.

vineri, 2 martie 2012

A Private Paradise


contemporary-mediterranean-house-a-private-paradise-1.jpg
contemporary-mediterranean-house-a-private-paradise-2.jpg
contemporary-mediterranean-house-a-private-paradise-3.jpg

contemporary-mediterranean-house-a-private-paradise-4.jpg

contemporary-mediterranean-house-a-private-paradise-5.jpg
contemporary-mediterranean-house-a-private-paradise-6.jpg
contemporary-mediterranean-house-a-private-paradise-8.jpg

contemporary-mediterranean-house-a-private-paradise-9.jpg

contemporary-mediterranean-house-a-private-paradise-10.jpg

contemporary-mediterranean-house-a-private-paradise-11.jpg

contemporary-mediterranean-house-a-private-paradise-12.jpg



Jeanette- Porque Te Vas

vacanta exotica- bali



Bali este o insulă mică din Indonezia, între insulele Java Sumatra și Lombok (8°25′23″S, 115°14′55), este una dintre cele mai mari atracții turistice din lume. Are capitala la Dempasar.

Fișier:Bali Labeled.png

Bali este renumită prin templele sale. Traducerea în indoneziană pentru cuvântul templu este Pura, cuvânt provenit din sanscrită, care înseamnă spațiu înconjurat de ziduri. Templele din bali au fost construite în perioada imperiului Majapahit. Numărul lor este foarte mare, cel puțin trei temple se găsesc în fiecare sat. Chiar și amplasamentul lor este foarte important, fiind aliniate în funcție de munte, mare și răsărit. Cel mai important templu este Pura Puseh (sau templul originilor), dedicat strămoșilor fondatori ai satului și care este amplasat pe cel mai înalt punct al satului (muntele). În centrul satului este Pura Desa dedicat spiritelor care protejează satul (răsăritul). În punctul cel mai apropiat de nivelul mării este Pura Dalem, (sau templul Morților), unde se află și cimitirul (marea). Acesta este locul unde este așezat Durga, care reprezintă încarnarea oribilă a soției lui Shiva.

.Fie ca vrei un concediu in care sa-ti bei linistit cocktailul pe o plaja cu nisip fin si palmieri, fie ca ti-ai propus sa-ti depasesti limitele facand scufundari, snorkelling, schi nautic, rafting sau drumetii prin paduri cu vegetatie luxurianta, vei gasi aici variante nenumarate, asa ca sansele sa te plictisesti tind la zero. Negre sau albe, plajele din Bali atrag milioane de turisti in fiecare an. Unii dintre vizitatori (in special cuplurile aflate in luna de miere) sunt primiti cu ghirlande de flori, „moment artistic” organizat si regizat de cateva agentii de turism. Cei care isi petrec vacanta pe aceasta insula se pot bucura si de masaje chiar pe plaja, pot juca fotbal pe nisip si pot lua lectii de surf de la unii dintre cei mai priceputi instructori din lume. Plaja Kuta din Bali este foarte apreciata de comunitatea mondiala a practicantilor acestui sport




Four Seasons Resort Bali at Jimbaran Bay

























Grasimile pot ingreuna gandirea


      Sa nu crezi ca doar tu poti fi "ingreunata" daca ii dai corpului tau grasimi saturate cum ar fi cele din unt, smantana sau frisca. Ei bine, si creierul tau sufera alaturi de tine. Pe de alta parte, grasimile mononesaturate, cum ar fi cele continute in uleiul de masline, au chiar efecte benefice asupra memoriei si capacitatii de invatare. Asta  nu inseamna acum ca o singura inghetata te va face sa gandesti mai incet! Ai voie cate una din cand in cand. Pericolul vine abia in cazul unui regim indelungat bazat exclusiv pe un grasimi saturate. In special, o alimentatie bazata strict pe alimente fast-food poate fi daunatoare, ducand la modificari in functionarea celulelor cerebrale. Nutritionistii recomanda un regim alimentar bazat pe grasimi asa-numite Omega 3, adica cele provenite din peste, fructe de mare, nuci si verdeata.




Cateva alimente care ajuta la imbunatatirea functionarii creierului:
- lintea – contine lecitina, proteine si glucide de care au nevoie celulele creierului
- carnea de pasare de curte – are grasimi si uleiuri ce ofera energie celulelor nervoase
-  fasolea – creste puterea de concentrare
-  oul – este o sursa grozava de proteine; galbenusul contine colina ce ajuta la dezvoltarea memoriei
-  avocado – combate stresul, nervozitatea si insomnia
-  bananele – glucoza, vitaminele si mineralele continute de acestea sunt benefice pentru creier si il energizeaza
-  caisele – stimuleaza neuronii
-  stafidele – contin mult zahar (75%), resursa energetica pentru creier
-  para – zaharul si substantele asemanatoare hormonilor intensifica puterea de “lucru” a creierului
-  mazarea – fiind bogata in proteine, este buna pentru memorie si concentrare
-  salata verde – calmeaza sistemul  datorita substantelor opiacee.

Bancuri....

Şeful meu mi-a zis:
- Crezi că poţi să vii sâmbătă la serviciu? Ştiu că e weekend şi poate ai planuri, dar am nevoie de tine…
- Sigur, nici-o problemă, am zis, dar e posibil să întârzii, sâmbătă după cum ştii e un trafic infernal!
- OK, când crezi că o să ajungi?
- Luni!


Şeful îi spune angajatului:
- Faci totul atât de încet!
Gândeşti incet, scrii încet, vorbeşti încet, te mişti încet! Faci vreun lucru mai repede?
- Da, obosesc repede

Un ardelean era vânzător ambulant într-un tren şi striga, trecând din vagon în vagon:
- Praf de pureci! Praf de pureci!
- Aş dori şi eu, devine interesat un călător.
Îi dă ardeleanul o punguţă, la care clientul îl intreaba cum se foloseşte.
- Apoi no, fii atent, zice ardeleanu, prinzi puricele, îi caşti gura, îi bagi praf de ăsta pe gât şi mintenaş puricele moare!
Stă omul nostru şi se gândeşte, apoi îl întreabă, mirat:
- Dar n-ar fi mai simplu, dacă tot prind puricele, să-l strivesc între unghii?
- No bine, mere şi-aşa, mere şi-aşa…

Băsescu şi Raed Arafat se împacă şi se aşează la masă să negocieze pe Legea Sănătăţii. La un moment dat lui Raed îi sună telefonul, ascultă puţin, se ridică şi iese spunând:
- Mă scuzaţi, e o urgenţă!
Se întoarce în câteva minute, se reia discuţia şi iar sună telefonul. Se repetă secvenţa cu:
- Mă scuzaţi, e o urgenţă!
Dupa a cincea sau a şasea oară, Băse exasperat se pune-n uşă:
- Doctore, n-o să terminăm niciodată dacă mergi să intervii la toate accidentele!
Raed se scuză:
- Dar nu merg la nici-un accident. Mă tot sună unul care-mi spune că mă vede prin lunetă şi mă avertizează să ies naibii din cadru!

Anunturi matrimoniale
Spion sub acoperire – 29 ani, vreau să cunosc doamnă între 18-30 ani pentru o relaţie romantică şi de durată. Nu te obosi să îmi scrii, ştiu unde locuieşti.
Domn frumos, nu foarte sănătos, care nu poate să-şi permită decât numărul standard de caractere pentru anunţ. Sunt inteligent, bun, sensibil şi doresc doamnă drăguţă şi romantică pentru relaţie serioasă. Sună-mă la 07707
Dezechilibrat din punct de vedere financiar – datorez tuturor bani. Dacă nu eşti unul dintre creditorii mei aş vrea să te întâlnesc. Sună-mă tu, că mie mi-au oprit abonamentul. Stan, C.P.4
Doctor, 40 de ani, doresc să cunosc o femeie cu o reală frumuseţe interioară. Trimiteţi radiografia la Dr. Popa, C.P. 67.
Mincinos – Caut femeie frumoasă pentru a mă ajuta să îmi cheltuiesc milionul de dolari pe Coasta de Azur
Femeie mare caută bărbat şi mai mare – pentru a părea mai mică prin comparaţie. Trimite fotografie la C.P. 841.