Povestea iasomiei

Povestea iasomiei

Povestea vorbeşte despre: puterea iubirii, taina şi mărimea iubirii materne.

Este o noapte de iarnă, viscoleşte şi este un frig de crapă pietrele. Peste Bethleem ninge, ninge... Într-o iesle minunată se născuse Isus. Boul şi măgarul, miloşi, suflau asupra lui, să-l încălzească. Alături vegheau Iosif şi Maria.

Deodată o rafală puternică de vânt a adus un val de aer rece şi zăpadă.

Iosif s-a repezit în calea rafalei cu pieptul, pentru ca frigul să nu ajungă la Pruncuţ. Câţiva fulgi s-au aşezat totuşi pe obrăjorii şi fruntea micului Isus.

Temându-se să nu-L trezescă, Maria s-a aplecat asupra lui cu toată dragostea ei şi cu un sărut a îndepărtat stălucitorii fulgi reci. Minune! Fulgii de nea s-au topit la căldura iubirii materne şi s-au prefăcut în mici flori, cu patru petale mici, ascuţite şi delicate, albe ca neaua şi cu o minunată mireasmă, care a învăluit ieslea pământul şi cerul.

Iasomia s-a născut din sărutul dat de Sfânta Fecioară Pruncului Isus.

Spunem povestea: celor prea închişi în sine, cui nu mai crede în iubire, unuia care nu vede minunea vieţii din jur, unui şef scorţos, educatorilor(părinţi, dascăli) care uită să-şi arate iubirea

Slavă Ţie, Maică-Floare,

Din Grădina lui Iisus,
Slavă Ţie, Născătoare –
Cu iubire de nespus!

L-ai născut fără prihană,

Iar a noastre vechi păcate
Să le strângă în coroană,
Şi să ni le ia pe toate!

Stai la dreapta Lui acum,
  În Grădina veşnic Vie,
  Răspândind pe-al nostru drum
  Doar parfum de iasomie!