Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 28 martie 2012

Balsoi Teatr din Moscova

1776 - A fost fondat “Balşoi Teatr” din Moscova
Inaugurat în 1776 şi aflat la cel de-al 236-lea sezon al său, Balşoi Teatr a devenit, după restaurare, aşa cum era în secolul XIX, când era încă teatru imperial, cel puţin aşa afirmă cei care au făcut lucrurile.



Fatada teatrului care a fost si ramane blazonul Rusiei, a unit sub semnul neoclasicismului, colonada monumentala, formata din cele opt coloane de  la intrare, imbinate cu alte elemente ale templului grecesc, strajuite de frize si de cvadriga condusa de Apollo in fuga, turnata in bronz, asociata de regula artelor si unui Arc de Triumf.


 
Arhitectul francez Joseph Bové împreună cu arhitectul rus Andrei Mihailov, care a terminat de construit şi Teatrul "Malâi", în 1824, au proiectat, sub auspicii imperiale, mai mult decât un teatru, un templu şi un arc triumfal pentru arta baletului şi a spectacolului de operă de la Moscova. Teatrul construit în 1821-1824, înainte cu jumătate de veac de Opera "Garnier" de la Paris, avea deja în spate trecutul unei companii iniţiate de Prinţul Peter Urusov, care jucase în spaţii private înainte să se mute în Teatrul "Petrovski", botezat astfel după numele străzii. "Petrovskii Teatr" a devenit Teatrul Mare, "Balşoi Teatr". Cu prilejul încoronăriii ţarului Alexandru al II-lea, în 1856, teatrul a fost refăcut, s-au adăugat decoraţiuni şi stucaturi aurite şi un baldachin imens a fost pus în faţa intrării arborând mătăsuri, brocart în falduri şi risipă de ciucuri de aur, catifea de culoarea purpurei imperiale.


 
 

Ekaterina Maksimova
Academia de balet a Teatrului "Balşoi" s-a născut înainte să existe clădirea teatrului, fiind socotită drept cea mai veche din lume. A fost fondată la cererea Ekaterinei a II-a, care a dorit să se înceapă cursurile de balet în anul 1773, într-un orfelinat pe care-l patrona. Cine cunoaşte metoda Agrippinei Vaganova, promovată de Şcoala de balet din Rusia, ştie că nu e deloc o metaforă condiţia de orfeline a elevelor, despărţite de familie şi ţinute ani de zile într-un regim de exerciţii continuu pentru a atinge marea performanţă.


 Redeschiderea teatrului Balsoi




Numai refacerea tapiţeriei de mătase de 750 de metri pătraţi, ce căptuşea pereţii, a durat trei ani, făcându-se manual, într-un ritm de trei centimetri pe zi, la un singur război de ţesut.

La rândul lor, şi constructorii au trebuit să inventeze ad-hoc o metodă de înlocuire a fundaţiei, care s-a dovedit a fi alcătuită, de fapt, din numeroase fragmente separate.

După instalarea a 1.000 de piloni de oţel care să sprijine clădirea, vechea fundaţie a fost extrasă, bucată cu bucată, apoi a fost pusă fundaţia nouă, pe care, în final, a fost coborâtă clădirea.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu